an absent face

An Absent Face (Trailer) from Gaylan Nazhad on Vimeo.

tacere (dobre)

.

genesa 2 (text: bistran. imagine: dobre)

dacă neamul omenesc nu e un incest, e o curvie.

carnea se sfârşeşte la marginea ei.

la capătul cărnii e liniştea şi groapa sarcofagului.

şi ce e plăcerea cărnii extatic injectată când se termină?

sigur că ea era frumoasă în lumina-nelumină din teatru melancolic de greu

şi pe faianţa udă mai târziu în baie când se dezbrăca numai pentru tine

şi când te vroia numai pe tine.

odihna cărnii aşează odihna noastră superioară în iarba crudă.

poate că la capătul gropii de pământ începe odihna de care nu mai dăm.

şi cerul se roagă să foc. s-a terminat cu apa-mânie a lui Dumnezeu.

în ziua a şaptea Dumnezeu s-a odihnit de mâinile cu care ne-a făcut,

de însuflarea pe care ne-a suflat-o şi pe care am trădat-o.

suntem trădători, prietene.

numai o zi i-am dat lui Dumnezeu şi el a binecuvântat-o

şi noi o uităm cu motive.

prea mult ritual, metaforă şi prea puţină exactitate.

mă rog, Doamne, pe paginile astea ca o schiţă de repaus.

sunt o pauză încheiată prost în aceste bunuri pe care le-ai sfinţit aici la picioarele mele.

noi suntem oamenii.

mai ştii, prietene, că noi, o singură zi, ne-am rugat 24 de ore şi-am cugeta în odihna lui Dumnezeu.

şi a fost bine.

şi apoi am plecat la vânătoare şi fumătoare şi curvie

şi la pădure să construim o fabrică de bere.

prietenul meu e omul.

şi cel de agonie mi-e Dobre, tu, căruia îi scriu.

vin din acoperişuri, prietene, unde l-am văzut pe Dumnezeu din profil pe cărţi sfinte

cum se odihnea de tot ce-a făcut el, că erau bune, întregi şi frumoase.

şi apoi tu Doamne, te-ai complicat să ne salvezi,

să ne scoţi petele de puroi, contul în care ne-ai pus genele şi nervii

şi reacţiile emoţionale la piele, alge, scoarţă, dispreţ.

când am fost noi făcuţi, exista infidelitate, crimă şi înec;

erau râuri mari

care aprovizionau oraşele cu scurgerea conductelor de câcat din apartamentele noastre

şi noi insectaţi cum ne vindecam noi unul pe altul prin crâjme;

ne fixam ploturile în intersecţii, la încheieturile dintre paranoia şi conştiinţă.

dar la început nu a fost aşa.

Dumnezeu seflase în nările omului suflu de viaţă şi omul a fost o fiinţă vie. aşa scrie la carte.

şi omul e încă viu pe jumătate - şubredă.

dar pe noi ne preocupă vaginul femeilor străine şi suntem uscaţi-posmag şi murdari.

femeia pe care i-a făcut-o Dumnezeu omului a fost una;

în grădină,

în est,

din bărbat,

la cele patru râuri mari de aur, perle cu arome, onyx;

în grijă, muncă şi o singură condiţie:

moartea are gust, dar e de la dracu.

moartea are fructe cu draci magnetic-meşteşugiţi

şi fructele deschid ochii

în întuneric.

noi mâncasem ca poeţii, doi întunecaţi. moartea forfetară ne poate lua acuma

departe, departe albastru ca planeta noastră văzută de departe de sus.

pomul vieţii şi pomul cunoaşterii binelui şi răului nu sunt cărţile,

nici somnul, nici beţia cărnii;

sunt poruncile lui Dumnezeu,

replica lui la surplusul pierdut acum, pe care ni-l dăduse la început.

dar noi am vrut mai mult. noi încă vrem mai multe, mult, intens, imens.

mi-e silă şi murim fără citaţie.

suntem speciali, mai speciali decât oamenii pe care nu îi doare nimic.

sau eventual suntem mai gunoaie şi mai îndobitocire.

noi am numit totul, am pus nume la toate şi am pocit totul în cele din urmă,

iar coasta noastră lipsă se prostituează

sau poate că se roagă în biserici pentru sfinţii de pe pământ,

iar somnul bun din care ne-am trezit ne duce mâna la sex pentru plăcere.

cu carnea, din care cu sânge şi oase din măduva noastră putrezită suntem,

ne-am înmulţit prosteşte vocaţia, femeia, porcăria şi binele relativ de totul frumos iniţial.

şi vom lăsa pe tata şi pe mama

şi ne vom duce dracului dacă nu ne vom alipi de femeia care-l iubeşte pe Dumnezeu.

soţia ta şi soţia ta numai a ta. şi soţia mea numai a mea.

eram atât de curaţi şi singuri

şi nu ne ruşinam de goliciunea trupurilor noastre sănătoase.

dacă neamul omenesc nu e un incest, e o curvie.

copil încă mai este căutat (d)

.

copil acum e trist
cu privirea încearcă
vidul din pustiu



copil deschide ochiul
să caute în diptic
o anastasis



i se arată
un alb foarte departe
de sufletul său



numărătoarea
aduce umbre rele
12345



cristos aşteaptă
în umbrele lui copil
copil să vadă

.

petrică bistran şi sufletul său nolklon

.

perora soliloquium (dobre)

.

famelic după o poziţie triumfală a literelor
Petronel a vrut să pară inexpugnabil prin
scrierile sale care în fapt sunt fatice deci cu mesaj cadaveric în fond
de la prehensiune a trecut fară un efort sustinut între coperte
la tronurile scumpe din swietinia mahagoni
asteptând momentul fatidic dar totuşi niciodată
nu s-a putut elibera de hamuturile lipsei de originalitate
pentru că nu a muncit infinit printre cuvinte
Petronel obişnuieşte să persifleze
cu o ignoranţă inimaginabil pulsativă
în nuanţele unui caracter necopt
şi totuşi el se arată într-un tărâm unde nimic nu are piatră de stavilă
pentru p(r)osturile sale inlucid de infantile: blogosfera
(scriem scriem dar ce-ar fi să mai şi genuflexăm mental printre lungi lecturi)


.

interviu